Biserica Din Om

Articole

 

Iertarea pacatelor si birocratia religioasa

 

  Gabriel Baicu

Cine poate să ierte păcatele? O întrebare esențială al cărui răspuns ne deschide ușa către înțelegerea profundă a relațiilor dintre Dumnezeu și om. Există trei variante posibile.

1) Dumnezeu ne iartă chiar El păcatele și nici un om nu are această calitate, numai El singur iartă păcatele, fără nici o implicare din partea omului.

2) Dumnezeu și omul colaborează pentru iertarea păcatelor celor credincioși, El singur ia deciziile dar le comunică prin intermediul tuturor ucenicilor lui Isus (Iisus).

3) În fine, ultima variantă, Dumnezeu a delegat puterea de a ierta păcatele unor ucenici ai lui Hristos și aceștia au dreptul ca, în mod independent, în baza delegației date de Isus (Iisus), să ierte sau să lege păcatele în numele Lui. În acest caz, nu Dumnezeu este Acela care iartă păcatele, ci oamenii fac acest lucru, în baza delegației date de Isus (Iisus) (Matei 16; 19; Ioan 20; 23)Textul acesta trebuie completat cu un alt text în care Isus (Iisus) ne spune că desprins de El nu putem să facem nimic, prin urmare nu putem nici să iertăm sau să legăm păcatele altora. (Ioan 15; 5)

Două direcții derivate se pot de asemenea desprinde din ultima variantă. A) Iertarea făcută de oameni are nevoie de confirmarea lui Dumnezeu, pentru a fi valabilă. B) Iertarea acordată de oameni nu are nevoie de aprobarea lui Dumnezeu, este valabilă prin puterea pe care El a dat-o ucenicilor lui Hristos, exprimată și în textele Bibliei. Care este varianta adevărată? Personal consider că textele N.T. favorizează varianta de interpretare pe care am notat-o cu cifra 2. Dumnezeu și omul sunt împreună lucrători și ei colaborează în procesul de iertare a păcatelor oamenilor dar Dumnezeu are o parte pe care omul nu o poate deține și anume decizia de a ierta sau de a ține păcatele. Mai precis, Acela care iartă păcatele sau le ține este întotdeauna Dumnezeu, dar după ce El face acest lucru poate comunica hotărârile Sale prin intermediul oamenilor cu care se află în legătură directă. Oamenii singuri nu pot să ierte păcatele semenilor lor dar ei pot să participe în procesul de iertare a păcatelor, ca și trimiși ai Lui, atunci când Dumnezeu dorește aceasta. Când un om credincios spune ”păcatele îți sunt iertate,” dacă o spune cu de la sine putere, atunci formula aceasta nu are nici o valoare. Dacă, atunci când pronunță această formulă, Dumnezeu vorbește prin gura acelei persoane, atunci păcatele sunt iertate celui sau celei în cauză.

Din nefericire, este foarte ușor de făcut confuzia între varianta în care oamenii iartă păcatele prin propria lor autoritate, folosind doar numele lui Dumnezeu și situația în care Dumnezeu iartă păcatele și comunică aceasta prin intermediul unei anumite persoane. De a lungul timpului sau făcut foarte multe abuzuri în numele lui Dumnezeu, în baza delegației generale pe care Isus (Iisus) a dat-o ucenicilor Săi și anume aceea de a ierta sau ține păcatele. Uzurparea acestei funcțiuni de către instituțiile bisericești, care, desprinse de Hristos, au exercitat o autoritate impusă asupra Creștinilor a dus la anomalii grave și la disfuncții care au degenerat într-un antagonism grav față de învățăturile lui Isus (Iisus). Apare următoarea întrebare: ”cum se face că Isus (Iisus) ne-a învățat să iertăm toate greșelile semenilor noștri, dar, în același timp, tot El vorbește și despre unele păcate care pot să fie ținute?”

"9 Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

10 vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.

11 Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;

12 şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;

13 şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”

14 Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.

15 Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre." (Matei 6; 7-15)

Aceste text ne vorbește despre obligativitatea de a ierta toate păcatele greșiților noștri. Pe de altă parte în alt text din N.T. ni se dă o învățătură de unde reiese că unele păcate pot să fie ținute.

"22 După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!

 23 Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Ioan 20; 22-23)

Ori trebuie să iertăm toate greșelile care pot fi și păcate pentru ca la rândul nostru să fim și noi iertați de Dumnezeu, ori putem să ținem unele păcate. Care dintre cele două variante este cea corectă? Cele două se elimină între ele. Sunt greșelile și păcatele două lucruri diferite și dacă da în ce fel? Sunt greșelile niște păcate mai mici sau există o enumerare clară a păcatelor? Ne-a cerut Isus (Iisus) să iertăm greșelile care se săvârșesc asupra noastră dar asta nu înseamnă că trebuie să iertăm și păcatele care se săvârșesc în legătură cu noi? Greșelile da, dar păcatele nu? Exprimarea de ansamblu a unor texte biblice este cât se poate de confuză, totuși, după părerea mea, păcatele intră tot în categoria de greșeală, adică în esența lor ele sunt niște greșeli pe care le facem, cu voie sau fără voie. În același timp Isus (Iisus) a spus că toate păcatele vor fi iertate, în afară de hula împotriva Duhului Sfânt.

"31 De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată." (Matei 12; 31)

Dacă Isus (Iisus) a spus că toate păcatele vor fi iertate atunci cum se face că unele păcate pot fi ținute. Cum se poate explica această confuzie? Pe de o parte toate păcatele vor fi iertate dar, pe de alta, unele pot fi ținute, trebuie să iertăm toate greșelile și deci păcatele greșiților noștri dar, în același timp, unele le putem ține. Când s-a referit că se pot ține unele păcate, a făcut Isus (Iisus) referire la faptul că hula împotriva Duhului Sfânt este un păcat care trebuie ținut? Aceasta este o posibilitate de explicație. Trebuie să iertăm toate greșelile și desigur toate păcatele săvârșite împotriva noastră, dar nu și pe cele săvârșite împotriva altora? Dacă pe ceilalți ar trebui să îi iubim ca pe noi înșine înseamnă că și ei și noi avem același regim.  

Oare Isus (Iisus) nu știa dinainte că această capabilitate extraordinară, aceea de a lega sau a ține păcatele, oferită unor oameni păcătoși, va duce la abuzuri și tragedii? De ce, cunoscând viitorul, a dat Isus (Iisus) oamenilor o putere care îi depășea și care a fost folosită adesea pentru distrugerea altor semeni? Este posibil ca învățăturile lui Isus (Iisus) să fi fost răstălmăcite sau reinterpretate de către instituția bisericească în formare. Oare a dat Isus (Iisus) cu adevărat putere ucenicilor Săi să ierte sau să țină păcatele altora? Să nu uităm că Protestantismul a fost o mișcare pornită în principal tocmai de la abuzurile săvârșite de către instituția bisericească Romano-catolică, care vindea iertarea păcatelor pe bani. Protestanții susțin principiul ”Sola Scriptura,” dar oare nu tocmai Scriptura dă putere oamenilor să ierte sau să țină păcatele altor oameni? Nu avem dreptul să uităm ce se întâmplă atunci când Bisericile instituționale dobândesc și putere politică, în baza doctrinelor și dogmelor lor, ele devin o ”fiară,” asemănătoare cu ”fiara” descrisă în cartea Apocalipsa lui Ioan.    

Ce este de făcut? După părerea mea, formula prin care cineva iartă păcatele altcuiva nu poate să fie valabilă decât atunci când este însoțită de aceeași putere cu care a venit Isus (Iisus) (Marcu 2; 9). Isus (Iisus) a însoțit această formulă de puterea lui Dumnezeu, de ce ar trebui să fie altfel în zilele noastre, dacă persoana pretinde că prin gura sa este transmisă o hotărâre de iertare a păcatelor? Folosită în mod abuziv și superficial, de către persoane care nu demonstrează că dețin puterea lui Dumnezeu, formula de iertare a păcatelor este inutilă. Numai Dumnezeu ne judecă păcatele și ni le iartă sau le ține, căci nicăieri în N.T. nu ni se spune că judecata oamenilor, în probleme spirituale, a fost dată altor oameni. Trebuie observat că a ierta sau a ține păcatele cuiva presupune o decizie care nu poate să fie luată decât în urma unei analize sau judecăți. Această judecată, ne spune N.T., este de competența  lui Hristos. (Ioan 5; 22) De unde poate un credincios să știe, ca om, pe cine trebuie să ierte și pe cine nu, dacă nu îi spune Dumnezeu pe cine a iertat El? Cum poți să ști că voința ta este în acord cu voința lui Dumnezeu, dacă El nu îți arată acest lucru? Ca om, în principiu, nimeni nu ar putea ierta sau lega păcatele în mod arbitrar, ci numai în urma unei judecăți atente și competente a persoanei respective și a circumstanțelor în care a săvârșit păcatele respective, dar judecățile pentru păcate sunt interzise de Isus (Iisus). (Matei 7; 1) Cerința formulată de Isus (Iisus) a fost însă ocolită prin interpretarea eronată a unor texte, în baza cărora, în practică, Creștinii sunt judecați pentru păcatele lor.

Toate păcatele pot fi iertate, dar asta nu înseamnă și că vor fi iertate. Exprimarea N.T. prin care ne spune că toate păcatele vor fi iertate probabil că asta a vrut să spună. Dacă este așa, cine judecă dacă păcatele pot sau nu să fie iertate? Isus (Iisus) a interzis judecata între Creștini, deci cum poate un Creștin să ierte păcatele altui Creștin sau să le țină, printr-o delegare formală prezentă în N.T., dacă  nu are competența să judece și să decidă dacă să ierte sau să țină păcatele respective? Textele N.T. par a fi în contradicție, dar ele, pentru a ieși din această dilemă, trebuie interpretate în sensul că Dumnezeu este Cel care judecă și numai El, de asemenea El este Acela care iartă păcatele și numai El, dar poate să transmită judecățile Sale prin intermediul ucenicilor lui Hristos. Dacă însă ne încăpățânăm să interpretăm N.T. în sensul că acesta permite iertarea sau ținerea păcatelor unii altora, direct de către Creștinii, deci judecarea oamenilor pentru păcatelor lor, atunci N.T. se dovedește a fi contradictoriu prin aceea că, pe de o parte, Isus (Iisus) a interzis judecățile între frați, iar pe de altă parte, tot El a dat ucenicilor Săi puterea de a lega și dezlega păcatele. Ori avem dreptul să ne judecăm între noi, ori nu avem dreptul, amândouă nu merg împreună. Dacă ne iertăm sau ținem păcatele, unii altora, atunci implicit ne judecăm unii pe alții și aceasta este o inconsistență care scade valoarea învățăturilor cuprinse în N.T. și despre care ni se spune că provin de la Isus (Iisus).

 

 

Navigare website

 

mobile version Biserica din Om

Mobile version!

 

Mesaje actualizate

 

Religia crestina in lumea de astazi

Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă...

uploaded: 29. 12. 2015

read more

 

Fanatismul religios

O credință religioasă foarte puternică poate duce la intoleranță atunci când întâlnește o altă credință religioasă la fel de puternică. Pentru un om care se angajează total într-o credință religioasă intoleranța față de alte religii este o tendință naturală...

uploaded: 15. 12. 2015

read more

 

Crestinii si Crestinismul divizat

Deseori, în ultima perioadă de timp, am fost întrebat de ce religie sunt și răspunsul a fost, cum este de la sine înțeles, mereu același, sunt Creștin. Din nefericire, aceasta a devenit o religie inacceptabilă pentru timpurile noastre.

uploaded: 26. 10. 2015

read more

 

Calea ingusta care duce la viata

Puritatea doctrinară și puritatea morală sunt două lucruri foarte diferite. Din nefericire mulți Creștini le confundă între ele și consideră că dacă este cineva mai fidel unei anumite doctrine creștine cu atât este mai pur din punct de vedere moral în ochii lui Dumnezeu...

uploaded: 21. 09. 2015

read more

Postul Crestin

Unele Biserici instituționale au denaturat practicarea Creștinismului așa cum a fost acesta indicat de Isus (Iisus). Ele au înlocuit învățăturile Mântuitorului cu tradiția lor adică cu tot felul de ritualuri care țin loc de o autentică practică creștină. Astfel postul a devenit un surogat prin care se înlocuiesc alte valori cum ar fi generozitatea, sacrificiul de sine, cinstea, interesul pentru aproapele nostru, dragostea creștină.

uploaded: 18. 07. 2015

read more

Chipul si asemanarea lui Dumnezeu

Toate doctrinele Bisericilor instituționale sunt imperfecte și mărginite în capacitatea lor de a îl cuprinde în înțelegerea lor pe Dumnezeu. Nici o organizație religioasă nu are capacitatea de a îl reflecta pe Dumnezeu în frumusețea caracterului Său...

uploaded: 05. 07. 2015

read more

Natura divina din om

Atunci când ne naștem nu suntem numai carne păcătoasă, avem în noi imaginea lui Dumnezeu, deoarece am fost făcuți după chipul și asemănarea Lui...

uploaded: 12. 06. 2015

read more

Libertatea de a il alege pe Dumnezeu si impietrirea inimii

Am scris eu oare, în articolul precedent, că Dumnezeu este nedrept și că salvează pe oricine dorește, în mod arbitrar, fără criterii, dar și că împietrește inima oricui dorește, și că astfel împiedică aceea persoană să fie salvată? Am afirmat cumva că Dumnezeu poate împietri inima unui om și astfel îl poate ține departe de credință, și că, după acest fapt, tot El îl azvârle apoi în iad, pentru a fi chinuit veșnic?...

uploaded: 10. 05. 2015

read more

Pacatul, vinovatia si responsabilitatea crestina

Religia creștină, la fel ca multe alte religiii, este un fenomen complex care nu se oferă cu ușurință celor credincioși, spre cunoaștere și spre înțelegere, în lipsa unor repere spirituale sigure. Reperele ne sunt necasare pentru a ne putea orienta și a da un sens credinței pe care o considerăm ca fiind și credința noastră. Să abordăm un prim reper...

uploaded: 21. 03. 2015

read more

Revolta lui Satana si necesitatea revelatiei

Este adevărat că Dumnezeu a iubit foarte mult lumea, a se înțelege toată creația Sa, încât a dat pe Fiul Său să moară pentru ea pe cruce. (Ioan 3; 16) ...

uploaded: 19. 02. 2015

read more