"> Nu judecati ca sa nu fiti judecati

Biserica Din Om

Articole

 

Nu judecati ca sa nu fiti judecati

 

  Gabriel Baicu

În acest articol încerc să dau răspuns la o întrebare importantă, după părerea mea. Cum pot să critic moravurile creștine care se manifestă în instituțiile bisericești fără ca la rândul meu să încalc învățătura lui Isus (Iisus) de a nu judeca? În principal cred că răspunsul stă în aceea că Isus (Iisus) ne-a învățat că nu trebuie să judecăm viețile indivizilor și mai ales credința sau necredința lor dar aceasta nu ne împiedică să analizăm prototipuri de comportament specifice Creștinismului și poate altor religii. Aceste prototipuri de comportament sunt de multe ori adoptate de Creștini și ce este cel mai criticabil este faptul că este încurajată proliferarea lor prin felul în care Bisericile instituționale înțeleg Creștinismul.

Dacă este greșit înțeleasă credința creștină poate fi foarte periculoasă și lucrul acesta s-a dovedit de-a lungul istoriei. Când a fost puternică instituția bisericească a fost de multe ori distrugătoare și a nesocotit libertatea indivizilor de a își alege propriul crez. De vină nu a fost niciodată credința curată a oamenilor care și-au pus nădejdea în Dumnezeu ci felul tendențios în care Bisericile instituționale au interpretat învățăturile lui Isus (Iisus). Spre exemplu, tot ceea ce au înțeles din Creștinism foarte mulți Creștini este că ei trebuie să vâneze greșelile altora și să le demaște chipurile pentru a păstra puritatea credinței. Acest fenomen se poate subscrie unei sintagme mai cuprinzătoare și anume așa numitei, de acum celebre, vânătoare de vrăjitoare.

Vânătoarea de vrăjitoare, la o scară mai puțin spectaculoasă, se practică și astăzi și mecanismul ei psihologic este foarte complex. Gradul de contondență al instituțiilor bisericești este invers proporțional cu influența acestora asupra conducerii societății dar el nu dispare complet niciodată. Judecățile din interiorul Bisericilor instituționale sau asupra societății sunt la fel de prezente în zilele noastre ca și în trecut dar amploarea lor este limitată de pierderea de credibilitate pe care instituțiile bisericești au suferit-o de a lungul timpului. Cei care îi demască pe cei care greșesc se consideră superiori din punct de vedere moral celor care sunt demascați și asta le conferă un fals ascendent moral. La urma urmei în ce constă credința creștină pentru foarte mulți? Să încerce să respecte anumite reguli, așa cum le înțeleg confrații lor de credință,  să nu greșească pentru ca în felul acesta să fie mântuiți. Prin eliminarea celor care greșesc unii Creștini cred că se simplifică procesul mântuirii lor prin aceea că se eliberează locul în cer pentru ei și pentru ele și astfel lucrurile par că se tranșează încă de aici de pe pământ. Aceasta este o gândire lumească lipsită de valoare spirituală dar foarte răspândită. Se merge pe principiul de la examenele de admitere. Dacă anumiți candidați sunt eliminați pentru greșelile, în cazul nostru păcatele lor, rămân pe listă ca și aspiranți la mântuire cei care în aparență nu au păcătuit. Dacă nu vor fi mântuiți membrii declarați ai cultelor creștine atunci cine altcineva să fie mântuit? Până la urmă cineva trebuie să fie mântuit altfel credința în Dumnezeu nu are sens. Dacă majoritatea Creștinilor ar avea un standard spiritual scăzut cei care sunt doar un pic mai evoluați spiritual se califică automat. De aceea, unii Creștini se bucură când se consideră mai spirituali decât alți Creștini dar această bucurie este una în afara sferei Creștinismului și spune totul despre persoana în cauză.

Mântuirea este un proces programat de Dumnezeu și El este Acela care îi cheamă pe credincioși și credincioase în mod individual la mântuire, El a pregătit Calea mântuirii pentru ei și pentru ele și tot El îi mântuiește pe credincioși și pe credincioase. Turnătorii, bârfitorii, răutăcioșii și invidioșii nu au nici un rol constructiv în acest proces de mântuire dar îl pot influența negativ. Dacă față de păcătoși ar funcționa o atitudine de compasiune și de regret față de situația lor și nu una de aroganță și dispreț lumea ar fi mai bună. În orice caz, păcatele sunt judecate de Dumnezeu în contextul determinărilor generate de fiecare destin în parte și rolul nostru de judecători este nul. Nu putem judeca ceea ce nu putem salva căci rostul judecăților lui Dumnezeu este salvarea oamenilor și nu condamnarea lor. Scopul final al relației dintre Dumnezeu și om este salvarea omului nu condamnarea lui. Există viață veșnică și moarte veșnică dar dezvoltând învățăturile lor despre iad Bisericile instituționale au denaturat complet finalitatea intenției lui Dumnezeu pentru oameni care este una singură și anume salvarea lor veșnică. 

Marea majoritate a Creștinilor încearcă să fie mântuiți prin respectarea formală a dogmelor și doctrinelor creștine prin care se interpretează Biblia de fiecare instituție bisericească, așa cum fiecare înțelege textele biblice. În loc să se acorde prioritate valorilor spirituale se socotesc a fi la mare preț doctrinele și dogmele relative, parțiale, prin urmare imperfecte ale Bisericilor instituționale. S-a înscăunat părerea că cine respectă învățăturile Bisericilor instituționale va fi mai degrabă mântuit iar valorile individuale care radiază sau ar trebui să lumineze din interiorul ființelor umane au prea puțină importanță deoarece sunt oricum mai greu de contorizat. Sunt judecate aparențele și sunt condamnați oamenii în necunoștință de cauză. Noi putem cunoaște spiritele oamenilor incomplet doar prin ceea ce se exprimă prin fapte sau cuvinte dar și atunci cunoașterea noastră este incompletă deoarece astfel de fapte sunt greu de interpretat ca semnale indiscutabile ale calității unui om.

Să nu confundăm judecățile pe care le desfășoară, în mod justificat, instanțele de judecată cu judecățile prin care sunt condamnați Creștinii de către frații și surorile lor. Domeniul social și cel spiritual sunt două arii diferite de existență aflate în legătură între ele dar având fiecare specificul ei. În societate libertatea este dată de respectarea legilor dar în viața spirituală legile decurg din libertatea fiecărui individ adică oamenii își propun propriile norme de conduită în acord cu convingerile lor. Comunitățile sociale se bazează pe alte principii decât comunitățile spirituale iar cele din urmă sunt fundamentate pe dragostea spirituală care nu este totdeauna prezentă în viața de zi cu zi.

În interiorul Bisericilor instituționale foarte rar apare aplecarea către iertare sau către suferința celor din jur deoarece mediul în care credincioșii respiră este infestat de exigența față de conduita celorlalți și de toleranța maximă față de propria persoană. Fiecare este gata să își justifice oricând propria conduită dar nu poate găsi explicații justificative pentru faptele sau atitudinile celorlalți pe care le consideră condamnabile. De multe ori baza practicării Creștinismului în instituțiile bisericești nu o reprezintă sentimentele autentice ci un formalism rigid care ucide orice entuziasm spiritual. Apăsarea a luat locul bucuriei mântuirii și mulți Creștini sau autoproclamat inchizitori de ocazie.

Există destui Creștini care nu dau impresia că s-au gândit vreodată la ceea ce așteaptă Dumnezeu de la ei și ele dar sunt atenți la ceea ce cred că este important pentru coreligionarii lor. Cele două așteptări nu se potrivesc decât ocazional. Dumnezeu dorește o schimbare a inimii pe când coreligionarii vor să vadă o schimbare a conduitei exterioare. Între ceea ce simte și gândește un credincios sau o credincioasă și ceea ce lasă să se vadă în afară este de regulă o diferență notabilă. Oamenii caută să pară așa cum așteaptă semenii lor de la ei și de la ele să fie pentru ca în felul acesta să își construiască un bun renume.  Este luată mai mult în considerare ascultarea față de alți oameni decât față de Dumnezeu. Cu toate acestea, în materie de mântuire numai Dumnezeu deține adevărul ultim.

Sinceritatea este descurajată și părerile neconforme cu doctrinele și dogmele instituțiilor bisericești sunt considerate eretice. Oamenii ar fi surprinși câți Creștini așa zis eretici în sinea lor participă la adunările creștine. În orice caz, Bisericile instituționale sunt interesate doar de erezia exprimată nu și de ce generează ele în mintiile oamenilor prin modul lor superficial nespiritual și autoritar cazon de conduită. Cu toate acestea, cuvântul erezie este o negare a libertății și demnității umane și o contrazicere a învățăturilor lui Isus (Iisus). Ori de câte ori pronunțăm cuvântul erezie judecăm cu ceea mai mare asprime pe semenii noștri considerând că noi suntem singurii depozitari ai adevărului și că toți ceilalți sunt niște rătăciți. Aceasta este una din trăsăturile după care pot fi cunoscuți sau cunoscute cei sau cele care practică fanatismul religios, ei sau ele se consideră a fi singurele care au cunoștințe valabile în materie religioasă. Normele omoară prin rigiditatea lor și legea care nu se aplică cu omenie nu poate să fie dreaptă. Normele creștine au rolul de a salva pe credincioși nu de a îi anihila. Legile trebuiesc să fie colacul de salvare și nu oceanul care înghite suflete. 

Se afirmă că Dumnezeu ne garantează libertatea de a alege dar Bisericile instituționale ne suspendă orice libertate de a gândi atunci când ne impun doctrinele și dogmele lor definitive. Dacă nu interpretăm Biblia la fel ca și cultul creștin de care aparținem suntem blamați și marginalizați și suntem socotiți ca niște păgâni. Unii Creștini sunt cei mai exigenți judecători și sunt gata să condamne pe semenii lor nu doar la o anumită pedeapsă trecătoare dar chiar la suferințe veșnice în iad. Atmosfera de judecată din unele Biserici instituționale le transformă pe acestea într-un mediu nociv și de aceea periculos care este capabil să distrugă destine. 

Creștinismul nu înseamnă să nu greșești față de o normă exterioară ci înseamnă să dobândești motivațiile interioare necesare care singure te opresc să nu mai greșești. Aceasta este o adevărată naștere din nou pe care o face Dumnezeu. El ne oferă aceste motivații personale prin prezența Lui în ființele noastre. Jonglarea cu normele morale transformate în reguli de conduită instituționalizate cu scopul de a fi mântuiți ne poate transforma în oameni ipocriți. Putem ajunge să ne păcălim singuri că suntem morali doar pentru că am reușit bine să ne ascundem adevăratele gânduri și sentimente față de semenii noștri.

În mod eronat mulți cred că ei și ele trebuie să lupte pentru mântuirea lor cu alți credincioși  sau cu alte credincioase și că lupta pentru mântuire se duce pe pământ fie între cei credincioși și cei necredincioși fie între cei credincioși de aceeași confesiune sau de confesiuni diferite. Nu trebuie să eliminăm pe nimeni din cursă ca să ni se facă nouă un loc mai bun. Există loc pentru toată lumea, și locurile sunt deja pregătite în Cer pentru cei mântuiți și cele mântuite independent de judecățile noastre.

Disprețul este o mare problemă a celor credincioși. Mulți se consideră superiori altora doar pentru că profesează o credință pe care câteodată nu o înțeleg nici ei. Nu o înțeleg căci dacă ar înțelege-o nu ar disprețui pe nimeni. Dacă asculți ce cred ei sau ele câteodată te îngrozești. De exemplu, mulți credincioși și multe credincioase cred că dreptatea lui Dumnezeu este astfel încât ea cere ca cei mai mulți oameni de pe pământ să sufere în iad pentru veșnicie pentru credințele sau scepticismul lor. Ce dreptate este aceea în care oamenii sunt pedepsiți pentru ceea ce gândesc? Ce fel de om este acela căruia îi este frică să gândească pentru a nu fi pedepsit? Ce vrea să facă Creștinismul din om, un robot sau o ființă care are convingeri proprii? Convingerile spirituale nu pot fi edificate prin practici care contrazic esența lor. Manipularea nu îi poate face pe oameni să își formeze convingeri serioase deoarece rădăcinile unor astfel de convingeri sunt dubioase.

Pentru a își forma convingeri omul are nevoie să gândească fără frica de a fi pedepsit pentru gândurile sale. Tatăl Ceresc corectează nedreptatea dar nu cu sadism ci cu dragoste. Dumnezeu nu pedepsește, El corectează ceea ce mai poate fi îndreptat dar nu cred că simte nici o mulțumire atunci când cineva suferă. Un Dumnezeu cu adevărat iubitor încearcă să îi scape pe oameni de suferință și nu doar să îi mântuiască. Dacă dreptatea Sa ar cere ca recompensă suferințele celor mai mulți atunci această dreptate nu poate fi înțeleasă de oameni ca și dreptate și de aceea nu are rost să o mai denumim cu acest cuvânt care își pierde înțelesul în acest caz. Salvarea a milioane de oameni nu compensează pierderea multor miliarde care ar fi condamnate la suferințe veșnice în iad. 

Anumiți credincioși cred că fac un serviciu lui Dumnezeu când se străduiesc să ”lupte” cu păcatele altora. Deoarece Dumnezeu disprețuiește păcatele, la prima vedere, oricine contribuie la eradicarea păcatelor altora ar părea că face ”un serviciu” Lui. Este o eroare periculoasă. Dumnezeu nu distruge ființele omenești și nici nu smulge neghina înainte de vreme ca să nu afecteze plantele roditoare. Dumnezeu disprețuiește păcatele dar nu și pe păcătoși. Pare un lucru complicat la prima vedere. Cum poți să respingi păcatele dar să nu afectezi negativ pe păcătos în același timp? Este o operație dificilă la fel ca și o operație chirurgicală. Se extirpează tumoarea din corp dar nu se distruge organismul. Nu oricine poate fi chirurgul care să opereze cu succes o tumoare și nu oricine poate să opereze conștiința umană ca să elimine păcatul. Un chirurg nepregătit face mai mult rău decât bine și un Creștin care încearcă să opereze conștiințele altora fără talent poate face mari distrugeri. De fapt, singurul în măsură să regenereze spiritual oamenii este Dumnezeu și este nevoie de atingerea Lui nemijlocită asupra conștiințelor noastre pentru o transformare reală a ființelor omenești. Caracterul oamenilor nu poate fi cârpit cu vorbe goale și Dumnezeu îi naște pe oameni din nou pentru a fi mântuiți. În lumea noastră un om poate deveni mai bun prin forțe proprii dar Dumnezeu pune o altă bază cu totul nouă în viețile celor mântuiți și celor mântuite.

Judecățile între frați și surori sunt specialitatea Creștinismului, fac excepție doar Creștinii care au fost născuți din nou. Nimeni nu iartă pe nimeni. Dacă a greșit trebuie să plătească și dacă se poate trebuie să ardă în iad pentru veșnicie. Cuprinși de o mânie ”sfântă” Creștinii ”stau cu ochii” pe frații și surorile lor nu pentru a îi ajuta la nevoie, cu unele excepții, ci pentru a le descoperii slăbiciunile și pentru a le face publice. Acesta este un ”piedestal” mincinos pe care stă ”sfințenia” multor Creștini. Mulți propovăduiesc sfințenia pentru alții iar sfințenia lor proprie se rezumă la a îi elimina pe păcătoși din rândurile adunărilor creștine.

În realitate, orice suflet care nu va fi salvat este o mare pierdere și nimeni nu ar trebui să se bucure pentru așa ceva. În Împărăția Cerurilor este loc pentru toată lumea și nu există Creștini care sunt mai buni Creștini ca alți Creștini; există doar Creștini mântuiți și Creștini nemântuiți. Faptul că Împărăția Cerurilor se ia cu asalt nu înseamnă că trebuie să dăm pe cineva la o parte. ”A lua cu asalt” înseamnă că Împărăția Cerurilor este deschisă pentru toată lumea. Este drept că mulți sunt chemați și puțini sunt aleși dar alegerea nu o facem noi ci o face Dumnezeu. De fapt, alegerea a și fost făcută încă de la întemeierea lumii așa cum ne spune Biblia. Pare a fi un paradox. Cum poți să alegi pe cineva înainte de a da examenul? Se pare că cei aleși și cele alese au dat deja examenul și l-au trecut și numele lor sunt scrise în Ceruri. De ce te bucuri tu de căderea celor aleși? Ei și ele nu vor cădea ci vor fi mântuite până la sfârșit. De ce te bucuri de căderea celor care nu au fost aleși încă de la întemeierea lumii? Aceștia și acestea au fost deja judecate de Dumnezeu și nu mai au nevoie să fie judecate de tine.

Mulți oameni fac abstracție de Dumnezeu chiar atunci când vorbesc despre El. Oamenii cred că stăpânesc la perfecție cunoașterea lui Dumnezeu deoarece totul este scris în Biblie. Nu este adevărat. Multe, foarte multe adevăruri fundamentale nu sunt scrise în Biblie ci sunt doar subînțelese. Aceste adevăruri sunt scrise doar în inimile celor care sunt mântuiți. Biblia nu este vie decât în măsura în care este trăită de cei credincioși și cele credincioase, în mod personal, căci altfel textele biblice rămân literă moartă. Biblia nu este o persoană care poate să răspundă tuturor îndoielilor omenești. Numai Dumnezeu în interiorul fiecărei ființe umane poate să răspundă tuturor întrebărilor omenești. Multe adevăruri doar se întrezăresc în Biblie și îi așteaptă pe credincioși și pe credincioase să le înțeleagă și în acest fel să le lumineze. Biblia nu oferă rețete valabile în toate cazurile ci ea cuprinde idea că ființa umană poate să renască spiritual și să trăiască într-o perfectă comuniune cu Dumnezeu. Numai după ce se realizează această comuniune omul credincios dobândește în ființa sa îndrumările de care are nevoie.

Cerința lui Isus (Iisus) de a nu judeca pe alții este esențială. A vedea umanitatea din om dincolo de aparențe este o coordonată a Creștinismului. Orice judecată în materie spirituală este nejustificată deoarece cine dorește să fie salvat de moartea veșnică nu are nevoie de intervenția noastră pentru a își îndeplini dorința deoarece Dumnezeu este cel care mântuiește. Cine dorește cu adevărat să fie mântuit va găsi Calea de a fi salvat și pe cine nu dorește acest lucru judecățile noastre nu îl pot ajuta cu nimic. Cu toate acestea, chiar dorința de a fi salvat este pusă de Dumnezeu în inimile noastre. Nimeni nu ne împiedică să ne luăm măsuri de precauție împotriva celor ticăloși dar nimeni nu poate să știe cu adevărat destinul veșnic al nimănui. Ar trebui să ne comportăm cu toți oamenii ca și cum oricare dintre ei va fi vecinul nostru în Împărăția lui Dumnezeu.

În multe culte creștine se învață foarte bine ipocrizia. Creștinii sunt instruiți să își curețe ”paharul” pe dinafară ca să apară cât se poate de credincioși în ochii lumii dar despre schimbarea atitudinii interioare se vorbește puțin sau deloc. Curățirea fațadelor nu echivalează cu transformarea vieții unor credincioși și credincioase.

Eu desigur că nu judec indivizii pentru a stabili cine este credincios și cine nu este credincios ci observ modele de comportament care se aplică în anumite cazuri. Eu critic sistemul care funcționează în instituțiile bisericești care fiind un sistem autoritar este în neconcordanță cu spiritualitatea. Spiritualitatea este prin excelență domeniul libertății și nu are nimic cu autoritatea religioasă. Isus (Iisus) ne-a învățat să nu ne judecăm unii pe alții și El a venit să mântuiască lumea nu să judece lumea.

”17 Dumnezeu, în adevăr, n-a* trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. 18 Oricine* crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan 3; 17-18)

Dacă Isus (Iisus) nu a venit să judece lumea noi de ce judecăm pe frații și surorile noastre? Nu avem nici o justificare pentru a proceda în acest fel. Dacă noi considerăm că frații și surorile noastre greșesc trebuie să îi ajutăm să se îndrepte și critica pe care o fac eu trebuie văzută în această lumină. Trebuie spus lucrurilor pe nume și atâta vreme cât judecățile nu privesc o anumită persoană sau alta moravurile din lumea creștină trebuiesc criticate pentru ca nimeni să nu fie înșelat de aparența unei armonii care de fapt nu există.

Oricine crede în Isus (Iisus) nu este judecat de Dumnezeu deoarece judecata nu mai este necesară. Dacă aproapele nostru crede în Dumnezeu el sau ea nu mai sunt judecați de Dumnezeu și atunci de ce să ne hazardăm noi să îi judecăm? Credința fiecăruia dintre noi este mântuitoare. Noi însă suntem îndreptățiți să observăm răul care se desfășoară în Bisericile instituționale și putem judeca sistemul dar nu putem condamna indivizii care îl compun căci dacă am face acest lucru am încălca învățăturile lui Isus (Iisus). În toate cazurile însă și atunci când judecăm sistemul judecățile trebuie să fie drepte.

În același timp, trebuie observat că anumiți Creștinii și nu numai ei s-au învățat să judece lumea și să o condamne și chiar să se judece între ei și de aceea puterea lor de a ajuta la mântuirea lumii este foarte redusă. Există Creștini care nu se mai mulțumesc să arate lumii Calea de urmat ci s-au plasat deasupra ”lumii” pe care o privesc cu dispreț pentru păcatele ei. Oare Dumnezeu nu disprețuiește lumea, atunci când privește cu dispreț păcatul? Dumnezeu nu disprețuiește lumea ci caută să o îndrepte, dar foarte mulți Creștini, animați de dorința de a îi judeca pe alții, nu pot să accepte acest lucru. Nu doar Creștinii ascultători au dreptul la iubire. Modul lui Dumnezeu de a salva oamenii este prin a își demonstra iubirea față de ei. În dragoste nu există frică pentru că nu există constrângere. Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni alungă frica și nu poate să fie constrângătoare. 

Trebuie spus că simpla frecventare a Bisericilor instituționale care nu duce la o transformare profundă a ființelor umane nu are nici o relevanță din punct de vedere al salvării personale. Credința care nu duce la nașterea din nou este infructuoasă. Pentru a nu fi doar o pierdere de timp frecventarea Bisericilor instituționale trebuie să producă roade dar nu va produce până când cei credincioși și cele credincioase nu îl vor urma pe Isus (Iisus) personal și nu doctrinele sau dogmele vreunei instituții bisericești. Cei mai mulți credincioși și credincioase nu fac nici o deosebire între cele două drumuri dar deosebirile există și fiecare trebuie să le identifice.

 

 

 

Navigare website

 

mobile version Biserica din Om

Mobile version!

 

Mesaje actualizate

 

Credinta personala si stiinta confesiunilor crestine

Avem doar două variante pentru care credem în Dumnezeu. Prima este frica de a nu fi pedepsiți cu iadul veșnic dacă nu credem și a doua este dragostea pe care un Dumnezeu atotputernic ne-o poartă fiecăruia dintre noi în mod individual....

uploaded: 13. 08. 2016

read more

 

Adevarul va va face liberi

Bisericile instituționale sunt prima treaptă pe calea către salvarea sufletelor și toți credincioșii trec în mod obișnuit prin această etapă. Cu toate acestea ele nu sunt și ultima treaptă a creșterii spirituale individuale ci sunt doar o treaptă primară...

uploaded: 09. 03. 2016

read more

 

Anticristul poate sa fie oprit

Foarte mulți oameni credincioși așteaptă să vină Anticristul pentru că venirea lui este o profeție biblică. Ei se gândesc anxios că vor trebui să îndure suferințe îngrozitoare când va veni acesta dacă nu se vor închina înaintea lui....

uploaded: 09. 03. 2016

read more