Biserica din Om

Articole

 

Autoritatea religioasa

 

 

Gabriel Baicu

Autoritatea spirituală impusă asupra conştiinţelor noastre este o construcţie artificială şi falsă. Instituţiile bisericeşti îşi bazează autoritatea asupra noastră pe o interpretare total greşită a învăţăturilor lui Isus (Iisus). El nu a făcut nici o diferenţă între oameni, atunci când le-a cerut să se iubească unii pe alţii, aşa cum iubeşte El. Oamenii în schimb, conform obiceiurilor şi tradiţiilor lor au început să introducă în mediile creştine ierarhia şi lupta pentru putere şi deosebiri de tot felul, chiar şi între femei şi bărbaţi. Această din urmă departajare este piatra de temelie a instituţiilor bisericeşti şi se bazează pe o interpretare greşită a epistolelor atribuite apostolului Pavel. Isus (Iisus) a primit pe toţi oamenii la El, în egală măsură, fără deosebiri şi fără discriminări, pe nemuri ca şi pe Evrei, pe copii ca şi pe adulţi, pe femei ca şi pe bărbaţi. Ucenicii ar fi interzis, după părerea lor, chiar şi copiilor să vină la Isus (Iisus), dar El a zis:

 

"14 Şi Isus (Iisus) le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei." (Matei 19; 14)

 

Unii ucenici însă au încercat şi încă mai încearcă să oprească accesul liber al femeilor la Isus (Iisus) şi dreptul lor de a îşi manifesta ne stingherit bucuria că l-au găsit. Dar chiar dacă cineva încearcă să oprească femeile să îşi exprime liber, în orice loc, chiar de la amvoanele Bisericilor instituţionale, experienţa lor cu Isus (Iisus), totuşi aşa cum chiar şi pietrele „strigă” bucuria de a fi în prezenţa Lui, aşa şi femeile nu pot fi oprite să îşi reverse căldura inimii pentru Mântuitorul lor şi să îi înveţe şi pe alţii să poată dobândi o astfel de bucurie.

 

"39 Unii farisei din norod au zis lui Isus (Iisus): „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!”

40 Şi El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga."

 

Eu vă spun că dacă femeile vor tăcea în adunările creştine, chiar pietrele vor striga. Dacă tot universul ne învaţă despre Dumnezeu, oare femeile nu au voie să ne înveţe? (Romani 1; 19-20) Putem să îl cunoaştem pe Dumnezeu în lucrurile făcute de El, care dacă le privim atent ne învaţă despre El şi nu avem voie să lăsăm femeile să ne înveţe despre El? Să fim atenţi la plămădeală fariseilor, care încearcă să înăbuşe bucuria de a îl avea pe Isus (Iisus) interpretând în mod ipocrit unele texte din Biblie.

 

"34 Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.

35 Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii."

 

Unde scrie că Isus (Iisus) a spus că numai bărbaţii trebuie să iubească aşa cum a iubit El Biserica? Nu scrie aşa ceva. Femeile trebuie să iubească aşa cum a iubit El Biserica, la fel ca şi bărbaţii. Din punct de vedere spiritual nu mai există nici o deosebire între bărbaţi şi femei.

 

"4 Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască

 5 şi a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup"?

"6 Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă."

 

Bărbatul şi femeia sunt un singur trup şi după cum ne arată şi Pavel şi un singur spirit, dacă sunt în Hristos, de ce atunci se face diferenţe între ei, de către Bisericile instituţionale? Aceasta se întâmplă deoarece instituţiile bisericeşti au interesul să manipuleze conştiinţele, interpretând după placul lor textele Bibliei.

 

"26 Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus (Iisus).

 27 Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos.

28 Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus (Iisus).

29 Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă."

 

Autoritatea din Bisericile instituţionale, prin care unii le impun altora ce să creadă, nu mai are nici o justificare, în cazul celor „îmbrăcaţi” cu Hristos. În cazul acestora, diferenţele de gen nu au nici o importanţă, căci toţi sunt văzuţi ca şi fii ai lui Dumnezeu, fie aceştia bărbaţi, fie femei. Dacă sunt văzuţi ca şi fii, însemnă că diferenţa de gen a dispărut pentru cei care au credinţă în Hristos şi orice discriminare între ei este falsă. Pavel s-a adresat doar Creştinilor lumeşti, atunci când a făcut anumite deosebiri între bărbaţi şi femei, s-a adresat femeilor şi bărbaţilor care nu erau cu adevărat „îmbrăcaţi cu Hristos.” Eu mă adresez Creştinilor născuţi din nou şi le re amintesc că Isus (Iisus) nu a făcut deosebiri între cei care sunt ai Lui şi că toţii sunt pentru El copii Lui prea iubiţi, în egală măsură şi că doreşte să îi audă pe toţi mărturisindu-l pe El în toate locurile unde se adună Creştinii şi nu doar în cadrul familial.

  

Vă invit să vizitaţi:

http://www.youtube.com/watch?v=iICdJv-J-E0

Navigare website

 

mobile version Biserica din Om

Mobile version!

 

Mesaje actualizate

 

Religia crestina in lumea de astazi

Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă...

uploaded: 29. 12. 2015

read more

 

Fanatismul religios

O credință religioasă foarte puternică poate duce la intoleranță atunci când întâlnește o altă credință religioasă la fel de puternică. Pentru un om care se angajează total într-o credință religioasă intoleranța față de alte religii este o tendință naturală...

uploaded: 15. 12. 2015

read more

 

Crestinii si Crestinismul divizat

Deseori, în ultima perioadă de timp, am fost întrebat de ce religie sunt și răspunsul a fost, cum este de la sine înțeles, mereu același, sunt Creștin. Din nefericire, aceasta a devenit o religie inacceptabilă pentru timpurile noastre.

uploaded: 26. 10. 2015

read more

 

Calea ingusta care duce la viata

Puritatea doctrinară și puritatea morală sunt două lucruri foarte diferite. Din nefericire mulți Creștini le confundă între ele și consideră că dacă este cineva mai fidel unei anumite doctrine creștine cu atât este mai pur din punct de vedere moral în ochii lui Dumnezeu...

uploaded: 21. 09. 2015

read more

Postul Crestin

Unele Biserici instituționale au denaturat practicarea Creștinismului așa cum a fost acesta indicat de Isus (Iisus). Ele au înlocuit învățăturile Mântuitorului cu tradiția lor adică cu tot felul de ritualuri care țin loc de o autentică practică creștină.

uploaded: 18. 07. 2015

read more